Vopsitul vegetal natural consta in fierberea plantelor (frunze, flori, coaja), la care se adauga otet, sare, piatra acra, calaican (denumire populara data sulfatului de fier), zeama de varza.

Culoarea neagra se obtine prin fierberea coajei de arin in combinatie cu calaicanul. Prin fierberea coajei de nuca verde se obtine negru-brun.


Culoarea cafeniu inchis se prepara din coaja de nuca verde, in cantitate mai mica, in combinatie cu zeama de varza, sau funingine amestecata cu otet.


Galbenul se prepara prin fierberea „laptelui cucului” (floare care creste pe costise si pe care vitele nu o mananca) in combinatie cu calaicanul.


Rosu deschis se obtine prin fierberea cojii de mar paduret. Adaugand cenusa, calalican ori piatra acra se obtine un rosu mai inchis.


Violet se obtine din argaseala de mesteacan, argaseala care la randul ei, se obtine din coaja de mesteacan, tarate de grau la care se adauga sare ori calalican. Fierband argaseala obtinem culoarea violet.


Albastru il obtinem din florile de liliac, branduse de toamna, viorele de padure, culese si plamadite, care apoi sefierb si se amesteca cu „usuc” (grasime de pe lana oii), cu calalican, usturoi.


Bej se obtine din frunze uscate de ceapa alba, ori din ceai rusesc, daca folosim frunze de ceapa rosie culoare devine mai intensa si poate ajunge pana la violet deschis.

Tehnicile populare sunt simple. Fazele de prelucrare ale materiilor prime sunt numeroase si fiecare actiune se indeplineste cu multa meticulozitate. Uneltele folosite variaza putin de la o regiune la alta prin forma lor. Uneori doar denumirea lor este diferita de la o regiune la alta.


Materiile prime de baza: inul, canepa, lana, pieile animalelor provin de obicei din gospodaria proprie. Bumbacul, care a inceput sa patrunda in secolele XVII, XVIII la sate este folosit din ce in ce mai mult, mai ales in ultimul timp, de cand el se cultiva si pe ogoarele patriei noastre.


Tehnicile populare au folosit tot ce natura pune la indemana omului:  lumina soarelui si bataia vantului pentru uscarea plantelor textile; apele statute pentru macerarea partilor lemnoase ale tulpinilor de in si canepa; apele raurilor mari si mici pentru spalarea fibrelor, a lanei si pentru finisarea tesaturilor in valtori si prive.


In multe regiuni din tara, in ornamentarea pieselor de port si a tesaturilor pentru impodobirea casei se folosesc doua tehnici diferite: alesaturi la razboi (cu mana, cu speteaza si in cocleti) si broderia cu acul.


Inca din secolul al XIX-lea, in unele regiuni, piesele de port si textilele de casa au inceput sa fie impodobite cu dantele crosetate. Intre la piesele de port recente apar si tricotajele. De asemenea  trebuie consemnata folosirea masinii de cusut tot mai des utilizata chiar pentru ornamente. Coloritul bogat al costumelor pupulare se realizeaza prin substante extrase din diferite radacini, plante, tulpini de flori de pe plaiurile si din padurile noastre. Aceasta practica este astazi pe cale de disparitie. Culorile chimice au inlocuit colorantii vegetali si au adaugat noi tonuri cromaticii populare folosite la ie romaneasca.


Toamna este perioada de prelucrare a plantelor textile. In topile ( balti mici amenajate alaturi de vadul apelor curgatoare) se pune la topit canepa si inul; pe garduri, rezemate de peretii caselor sau in mijlocul curtilor se usuca in manunchiuri tulpinile scoase din apa; in fata portilor sau in ograda bocaneste mielita. De sub loviturile regulate ale mielitei zboara aschiile tulpinilor lemnoase. Materialul se imparte dupa aceste operatii in patru, cinci sorturi diferite destinate a fi folosite, dupa tors, ca fire de urzeala sau de batatura la tesutul diferitelor calitati de panza.


Primavara, o data cu tunsul oilor, incepe prelucrarea lanei. Si ea se spala, se usuca, se trece prin pieptene si se de sparte in doua sorturi: par (firul ling, lucios si aspru) si canura ( firul scurt si pufos).


In serile lungi de iarna se toarce firul si se lucreaza tesaturile necesare diferitelor piese de port  popular si cele folosite in casa. Torsul, tesutul si brodatul manual se deprind din copilarie si se practica pana la adanci batranesti.


O operatie care revine exclusiv barbatului este cea a prelucrarii pieilor de animale.  In ornamentarea cojoacelor intervine insa indemanarea si priceperea femeilor. Infloriturile armonios colorate si gingase sunt opera lor.